Un cizmar și-un canibal dansează

La un moment dat, noi, oamenii ne chinuiam cu mâncarea și ne băteam cu animalele dar am reușit să fim specia care domină planeta și ne-a plăcut rău. Capacitatea de a abstractiza și lucrul în echipă ne-a dus până aici. După cum știe orice heroinoman, niciodată nu e îndeajuns și întotdeauna trebuie să bagi mai mult, așă că dacă ne-am plictisit de schingiuit animale ne-am apucat să ne schingiuim între noi. Tic-tac-tic-tac. Dictatura.

Cazul constă într-o piesă scoasă la Electrecord în 1972 (1973 conform discogs) cu numele de “Cooperation Centrafricano-Roumaine”, din albumul “Tropical Fiesta” al band-ului cu același nume. Versurile descriu destul de amuzant și repetitiv un “Ceaușescu na Bokassa”, domnul care cântă fiind popular atunci și făcând muzică elogiatoare pentru stăpân (“Olé ! Bokassa !”, “Centra African Empire”). Întâmplarea face ca domnul Bokassa să-și aibă originile într-un trib canibal din care a plecat în armată, a ajuns ofițer, a făcut treabă în Indochina în WW2 și a crescut din ce în ce mai mult în grad până când long story short a ajuns președintele Republicii Centrafricane explicându-și genocidul asupra africanilor ca fiind împotriva corupției din sistemul creat de predecesor. Ulterior s-a autodeclarat împărat, încoronarea lui costând întregul PIB al țării.

Cooperarea asta dintre Republica Centrafricană și România din titlul piesei ascunde niște ipoteze și niște povești cel puțin interesante. În ’70 Bokassa a programat un turneu extern ca să-și promoveze țara și a ajuns și în România, dat fiind faptul că îi recunoscusem oficial noul stat proaspăt independent. Când a venit cabron încoa’ și-a văzut ce bogăție au făcut sclavii și ce tehnologii’s pe la noi a zis că gata, ‘păi nu ești tu fratele meu’? „Începând de astăzi, întregul subsol al Republicii Africa Centrală este la dispoziţia României“, l-a flatat Bokassa pe Ceauşescu. S-au tocmit, al nostru trăia cu impresia ca e un artist negociator, aveam nevoie de bumbac și minerale din pământul lor, ăsta avea nevoie de căi ferate și voia credite fără garanții bancare că na, părinții lui știau mai bine rețete din carne de om decât economie.

Au dres-o până la urmă. În 72 s-a dus și Ceaușescu la el, a fost lăudat ca și cum e un mare șmecher care poa’ să transforme un trib într-un oraș, a reușit să fie primul șef de stat care a cinstit memoria întemeietorului Republicii Africa Centrală (Boganda) într-o ceremonie oficială. Au dansat domnișoarele dezbrăcate, s-a făcut fiesta, și povestește Ştefan Andrei, membru al delegaţiei, s-au făcut cadouri. Elena s-a ales cu bijuterii și diamante, și Nick cu un ceas din aur alb, cu diamante. În schimb, protocolul român a fost penibil: le-a oferit un aparat radio “Dâmbovița” și niște haine lucrate la Tismana, treburi la care cică Bokassa se scârbea și întorcea din cap spunând „Nenorociţilor, eu vă dau vouă diamante, şi voi…“).

Cooperarea presupunea, desigur, și traficul de carne vie. Publicații importante ca “The New York Times” au încercat să-i cumpere povestea Gabrielei Drâmbă, soția lui Bokassa între 1975 si 1977, dar nu m-arunc să consider capitolul chiar așa de clar. Cazul e chestionabil în mare parte în legătură cu voluntariatul ei de-a pleca, respectiv calitatea ei de membru de partid. Fiica adoptivă a unei croitorese care locuia în preajma Gării de Nord era foarte frumoasă și avea note mari chiar dacă nu depunea efort. Găsesc multe declarații care spun că ținea o strânsă legătură cu băieții în uniformă, în felul ăsta ajungând destul de repede în anturajele de bogați din Primăverii, Băneasa și Dorobanți. Curtată de Adrian Năstase, plimbată cu o Volga neagră a Securitatății, s-a combinat până la urmă cu un italian. Partea nasoală constă în momentul în care, împreună cu un ansamblu folcloric, e trimisă în republica bananieră ca traducător și (mai mult sau mai puțin) spion. În grup au mai fost adăugate alte domnișoare care să-l bucure direct pe canibal dar ce să faci, i-a rămas în mintea pielea ei albă. Gabriela s-a întors dar la scurt timp a fost invitată la o discuție cu tovarășu’ ăl mare care i-a explicat că treburile și dragostea ei de p-aici sunt prea puțin importante față de interesul țării. Fusese cerută în trib. Una dintre ipoteze spune că deal-ul ăsta ar fi valorat 10% din profitul minelor de diamante de pe teritoriul Africii Centrale. Imediat ce-a ajuns s-a organizat nunta și după cum povestește ea într-un interviu, i-a fost pus la dispoziție un palat cu un lac populat cu crocodili. Situația s-a concretizat prin schimburi economice mulțumitoare pentru ambele țări și într-un final printr-o tentativă de sinucidere a româncei care, prin prisma obsesiei lui pentru ea și teama unui scandal diplomatic, a fost convingătoare. Mai departe sunt două direcții argumentate; una cum că s-ar fi întors în București să facă Facultatea de Medicină, cealaltă, primind permisiunea, o trimite undeva în Franța. Oricum ar fi, Ceaușescu s-a lăudat în continuare cu brandul “Gabriela Bokassa”, un exemplu de spionaj la cel mai înalt nivel chiar dacă probabil adevărul e o sumă de decizii voluntare și învoluntare.

Am dominat planeta până când am devenit sclavii minții noastre și a diamantelor.

Alte colaborări între cele două state au la bază schimburi de informații și armament prin intermediul celor două partide unice, PCR și MESAN, ministrul de interne african declarându-se mulțumit că are prilejul să cunoască mecanismele de funcționare a serviciilor statului. Toate vizitele astea care cimentau niște sisteme care lucrau împotriva umanității au folosit ca paravan sărbători și plimbări culturale, niște acțiuni menite să catalizeze comunicarea cu toate țările lumii, indiferent de regimul lor social-politic “pentru a crea un climat trainic de pace și cooperare” (Joseph Potolot – conducătorul delegației Republicii Africa Centrală). În timpul unei astfel de vizite a fost semnat și un protocol de cooperare între Ministerele de Interne ale celor două state, prin care partea română se angaja să ofere asistență în domeniul pregătirii cadrelor de poliție și securitate, mai exact, să mergem să-i învățăm cum se face teroare mai organizat. Ministerul de Interne român se obliga să plătească drumul de la București la Bangui, în timp ce membrii tribului trebuiau să asigure în mod gratuit locuințe pentru securiști și familiile lor, respectiv 500 de dolari americani indemnizație lunară.

Cizmarul către canibal: „Să-i lăsăm pe miniştri să lucreze şi noi să mergem să ascultăm nişte muzică“